Alimente ambalate vândute în hipermarket. Credit foto: Z Jan / Panthermedia / Profimedia

Comisia Europeană a anunţat marţi că noile norme în temeiul Regulamentului privind ambalajele şi deşeurile de ambalaje se vor aplica începând din 12 august, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.

„De acum înainte vor exista limite stricte privind prezenţa substanţelor perfluoroalchilate şi polifluoroalchilate (PFAS-uri, cunoscute sub denumirea de „substanţe chimice eterne”) în ambalajele care intră în contact cu produsele alimentare, protejând şi mai mult consumatorii şi mediul înconjurător”.

„Definiţiile, de exemplu cele pentru fabricanţii şi producătorii cărora li se aplică răspunderea extinsă a producătorilor pentru ambalaje, vor fi acum armonizate în întreaga UE. Anumite marcaje şi informaţii vor fi acum necesare şi pentru ambalaje, asigurând faptul că producătorii sau importatorii de ambalaje pot fi identificaţi şi contactaţi, după caz”, a precizat Comisia Europeană în comunicat, potrivit Agerpres.

Alte norme suplimentare în temeiul Regulamentului privind ambalajele şi deşeurile de ambalaje vor intra în vigoare treptat.