Portul Giurgiulești. Foto: Facebook / Căpitănia Portului Giurgiulești

Portul moldovean Giurgiulești, pe care România l-a cumpărat anul acesta, a fost transformat într-un nod de tranzit pentru livrarea către Ucraina a unor diverse categorii de mărfuri, inclusiv a celor destinate necesităților forțelor armate ale Ucrainei, susține Iuri Pilipson, oficial al Ministerului de Externe al Rusiei, într-un interviu acordat agenției Tass.

România acordă Ucrainei sprijin militar și logistic direct, iar portul moldovean Giurgiuleşti a fost transformat de mult timp „într-un nod de tranzit pentru livrarea de mărfuri către Ucraina”, a declarat Iuri Pilipson, directorul celui de-al Doilea Departament European al MAE rus, într-un interviu acordat agenţiei TASS.

În interviul redat parțial pe pagina de Facebook a ambasadei Rusiei la București, diplomatul spune că „achiziționarea operatorului Portului Internațional Liber Giurgiulești, prin care se realizează peste 70% din importurile și exporturile Republicii Moldova pe cale navigabilă, a fost prezentată la București drept un pas către «reunificarea economică», fiind anunțată și utilizarea acestui nod de transport «în procesul de reconstrucție a Ucrainei»”.