Membri ai Asociației Reset au adus în această dimineață, în fața Curții de Apel Iași, o clepsidră mare din care se scurgeau, în locul nisipului, filele dosarului în care sunt judecați foștii șefi ai jandarmeriei sub forma unor bile ca de plumb.
Organizatorii spun că aceasta este imaginea impunității care se scurge odată cu timpul. Flashmobul „Clepsidra 10 August” a marcat cei 8 ani de la violențele din Piața Victoriei.
- articolul continuă mai jos -
„Gestul are un motiv concret: în 2026, justiția a pronunțat o achitare rușinoasă în primă instanță a foștilor șefi ai Jandarmeriei, iar în octombrie faptele riscă să se prescrie – pentru unii dintre inculpați, s-au prescris deja. Este a treia oară, după Revoluție și Mineriade, când statul își reprimă cetățenii și niciun vinovat nu e găsit de justiție.
Protestul de la Iași a fost preambulul manifestației naționale de diseară, de la 18:30, din Piața Victoriei, București, unde organizatorii cheamă cetățenii să fie prezenți în număr cât mai mare.








