Fostul ministru bulgar al Apărării, Todor Tagatev, a declarat duminică pentru publicația bulgară Mediapool că versiunea unei operațiuni rusești sub steag fals nu ar trebui exclusă legat de drona care a invadat spațiul aerian bulgar, deși aceasta este mai puțin probabilă, potrivit Rador.

„Ministerul Apărării și guvernul sunt concentrate complet pe versiunea privitoare la o dronă ucraineană care a făcut obiectul unui război electronic – de bruiaj, manipulare a semnalului GPS, cel mai probabil. Și aceasta este într-adevăr cea mai probabilă versiune. Cu toate acestea, există și o altă versiune. Acum doar două zile, ministrul lituanian al Apărării a avertizat încă o dată că Rusia pregătește operațiuni sub steag fals folosind drone ucrainene la sol sau părți ale acestora, care vor fi ulterior folosite împotriva obiectelor din infrastructura critică a țărilor baltice. Această versiune este mai puțin probabilă, dar în acest moment nu ar trebui să o excludem”, a declarat Tagatev.

- articolul continuă mai jos -

„Această dronă cu focos, deși mică, cade și explodează foarte aproape de stațiile de comprimare ale conductei de gaze, care este extrem de importantă pentru livrarea de gaze nu numai către țările UE, ci și către Ucraina în timpul iernii”, a adăugat el.