În urmă cu doar câteva zile, pictorul timișorean Gheorghe Fikl își prezenta, la Bienala de la Veneția, lucrarea monumentală Carcass – Baroque Interior, inclusă în expoziția That’s Symbolic!, parte a Pavilionului Național al Republicii Tanzania. Artistul, cunoscut pentru universul său vizual în care se întâlnesc interioarele baroce, animalele și atmosfera teatrală, a revenit în România și s-a oprit direct la Socolari – satul din județul Caraș-Severin care a devenit locul său de suflet.
- articolul continuă mai jos -
Aici și-a transformat casa într-un spațiu dedicat artei, unde au loc concerte, spectacole de teatru, lansări de carte, vernisaje și alte evenimente culturale. Mai mult, un lucru aproape unic pentru o localitate rurală din România, pe domeniul lui Gheorghe Fikl se află nu mai puțin de cinci galerii de artă.
„Participarea mea la Bienală a fost deschisă în luna mai și ține până în noiembrie. Acolo am o lucrare majoră. Dar acum vin de la Bienală, unde, pe 4 august, a avut loc un extended show în cadrul Pavilionului Tanzaniei, unde sunt expuse alte două lucrări de mari dimensiuni, centrate pe modernism. Nu e puțin lucru ca arta mea să fie validată în cadrul unui eveniment uriaș cum este Bienala de la Veneția. Sunt original. Sunt lucrări în cheia modernismului contemporan. Am trei lucrări mari la Veneția”, a declarat, pentru G4media, Gheorghe Fikl.






