Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, îi cere lui Sorin Grindeanu să pună pe ordinea de zi a Camerei Deputaților legea împotriva dezinformării, în contextul atacului din județul Cluj asupra unei ambulanțe.
Legea împotriva dezinformării trebuie adoptată! Am depus-o în Parlament în 2025. A trecut tacit de Senat și este blocată la Camera Deputaților. E prea mult. Astăzi, o ambulanță aflată în misiune de salvare a fost atacată pentru că oamenii au crezut un video pe TikTok în care li se spunea că este „ambulanța neagră” care fură copii. Aici nu mai vorbim doar despre o știre falsă pe Internet. Vorbim despre o minciună care a ieșit din telefon și a ajuns în stradă, transformându-se în violență împotriva unor oameni aflați într-o misiune de salvare”, a scris Miruță, duminică, pe Facebook.
- articolul continuă mai jos -
„Pe Internet nu putem lupta împotriva fiecărei minciuni prin sesizări individuale. Internetul este infinit mai vast decât orice registru în care se trece cu pixul câte o sesizare la ANCOM sau CNA. Soluția împotriva algoritmilor care propagă astfel de dezinformări este tot cu algoritmi. Tehnic, soluția există. Trebuie doar transpusă în legislație, fără să atingem libertatea de exprimare. Domnule Grindeanu, nu pentru că este legea mea, ci pentru sănătatea acestei țări: vă rog să puneți pe ordinea de zi a Camerei Deputaților proiectul de lege și să îl adoptăm. Îl amendăm împreună, astfel încât să fie contribuția întregului Parlament. Vă voi recunoaște public meritele pentru adoptarea unei astfel de inițiative. Dar haideți să nu mai așteptăm următoarea victimă”, a mai scris ministrul Apărării.






