Prima înlăturare a unui bust al lui Octavian Goga după modificarea legii este, pentru Alexandru Florian, începutul unei schimbări care trebuie dusă până la capăt. Directorul Institutului „Elie Wiesel” explică de ce legea interzice omagierea publică a politicianului antisemit, dar nu şi studierea poetului în şcoli.

Puteți deveni membru al HotNews Premium, dacă doriți să sprijiniți jurnalismul independent și -să nu ne ferim de cuvinte- dacă doriți susțineți o presă europeană.

Angajaţii Ateneului Naţional Iaşi, instituţie subordonată Primăriei, au înlăturat pe 28 martie un bust care îl reprezenta pe Octavian Goga, amplasat cu cinci ani înainte în cartierul Copou din oraş. Măsura a venit după ce Asociaţia pentru Prevenirea şi Combaterea Antisemitismului şi Legionarismului din Arad a cerut Primăriei şi Consiliului Local să aplice OUG 31/2002, modificată în decembrie 2025 prin Legea 241/2025, cunoscută drept „Legea Vexler”.

Imagine de la amplasarea bustului în Iași, în aprilie 2021 Foto: Facebook/Primăria Iași

Un grup de intelectuali din jurul revistei „Oraşul” şi al filialei clujene ASTRA – printre semnatari, Ioan-Aurel Pop, Florin Piersic şi Dorel Vişan – a acuzat însă o „interpretare abuzivă a legii” şi un „atentat la identitatea naţională”.