„Mulțumim pompierilor români mobilizați în Franța prin intermediul Mecanismului #EUCivilProtection”, transmite EU Civil Protection & Humanitarian Aid (DG ECHO – Direcția Generală Protecție Civilă Europeană și Operațiuni de Ajutor Umanitar din cadrul Comisiei Europene).
„Departe de casă, pompierii români lucrează alături de echipajele franceze pentru a contribui la combaterea incendiilor forestiere și la protejarea oamenilor, a locuințelor și a naturii. Angajamentul lor reprezintă un exemplu puternic de #EUSolidarity în acțiune – țări care se sprijină reciproc atunci când ajutorul este cel mai necesar. Tuturor pompierilor aflați la fața locului: vă mulțumim pentru curaj, profesionalism și devotament”, transmite DG ECHO în mesajul postat pe rețele sociale.
- articolul continuă mai jos -
Reamintim, zeci de pompieri români au fost trimiși, în schimburi, să intervină la stingerea incendiilor din Franța. Pe durata misiunii, salvatorii români au fost integrați în dispozitivul operativ coordonat de autoritățile franceze și au acționat în funcție de evoluția incendiilor, fiind trimiși succesiv în localitățile Pontevès, Brignoles și Correns, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență.







