Cântăreaţa pop americană Ariana Grande a ajuns în premieră pe prima poziţie a topului muzical din Germania, vineri, cu noul ei album, intitulat „Petal”, informează DPA.
Prin acest album de studio – cel de-al optulea din discografia sa -, cântăreaţa, în vârstă de 32 de ani, celebrează primul ei album devenit Numărul 1 în Germania, potrivit GfK Entertainment, compania care alcătuieşte topurile muzicale oficiale din această ţară.
- articolul continuă mai jos -
Ariana Grande a lansat albumul „Petal” săptămâna trecută şi acesta include 12 piese, inclusiv cântecele deja lansate „Hate That I Made You Love Me” şi „Petal”. La scurt timp după lansarea albumului, artista americană a anunţat că intenţionează să se retragă din viaţa publică, pentru o perioadă neprecizată, după turneul ei ”Eternal Sunshine”, care urmează să se încheie la Londra pe 1 septembrie, transmite Agerpres.
Echipa sa de management a declarat pentru revista americană People că Ariana Grande doreşte să „ia o pauză” după multe luni de „supraveghere continuă şi nesfârşită din partea publicului”. Anunţul a reaprins speculaţiile care durează de mai mulţi ani despre trupul foarte subţire al artistei şi despre starea ei de sănătate.











