Premierul interimar Ilie Bolojan a afirmat, vineri, că o parte dintre jaloanele din PNRR au fost rezolvate, „cu bune, cu rele”, prin adoptarea proiectelor în Parlament, menţionând, însă, că s-a format o „alianţă ad-hoc PSD-AUR”, care a venit cu amendamente ce riscă să creeze probleme de penalităţi sau să fie neconstituţionale, transmite Agerpres.

- articolul continuă mai jos -

„Cu bune, cu rele, în aceste două săptămâni, o mare parte din aceste jaloane au fost rezolvate în Parlament, dar rezolvarea lor s-a făcut cu preţul mutilării, dacă pot să spun, al unora, pentru că s-a format o alianţă ad-hoc PSD-AUR care, cel puţin pentru două-trei din aceste proiecte, a venit cu nişte amendamente care sau riscă să ne creeze probleme de penalităţi, adică să nu fie recunoscute ca jaloane îndeplinite, sau sunt într-o zonă de neconstituţionalitate, ceea ce, din nou, riscă să ne ducă în situaţia de a nu avea jalonul îndeplinit, doar din considerente de natură politică, de a genera imagine sau de a plăti poliţe politice”, a explicat Bolojan, la RFI.

El a dat ca exemplu în acest sens modificarea calendarului reducerii capacităţilor de producţie pe cărbune şi înlocuirea lor cu cele pe gaz, pe fotovoltaic, pe stocare, care ar putea să creeze o problemă în virarea fondurilor europene în perioada următoare.