Declarația pozitivă despre trecerea României la euro a președintelui Nicușor Dan și reacția contrară a lui Călin Georgescu, au readus în prim plan tema tranziției la moneda europeană. Ce spun specialiștii.
Niciunul din criteriile de adoptare a euro nu le îndeplinim, a explicat într-o discuție cu HotNews Csaba Balint, membru în CA al BNR. „Totuși, am ajuns de la 25% grad de convergență la 75-80%, ceea ce e remarcabil”, spune Balint.
„Este în beneficiul României să treacă la euro chiar dacă va fi un proces îndelungat. Este nevoie de multă disciplină fiscală”, a spus și Cristian Popa, membru al boardului BNR.
Bancnotele și monedele le putem produce, avem deja utilajele, dar nu asta e problema. Ambii detaliază.
Într-un mesaj transmis marți seară, la trei zile după declarația președintelui Nicușor Dan cu privire la existența unui „acord politic pentru trecerea la euro”, Călin Georgescu a echivalat o eventuală renunțare la leu cu renunțarea „la suveranitate”.






