Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski va efectua sâmbătă o vizită în Serbia, prima sa deplasare în acest stat aliat tradiţional al Moscovei de la începutul invaziei ruse asupra Ucrainei, a declarat joi pentru AFP un înalt responsabil ucrainean, transmite Agerpres.

„Trebuie să-i despărţim pe sârbi de tabăra rusă”, a estimat acest responsabil sub acoperirea anonimatului.

- articolul continuă mai jos -

Această deplasare a lui Volodimir Zelenski este o „palmă pentru ruşi”, a adăugat el.

„Nimeni nu va mai putea spune că Serbia este un domeniu rezervat al Rusiei şi că Zelenski nu merge acolo”, a subliniat acest responsabil.