Primarul general Ciprian Ciucu a afirmat, într-o postare pe Facebook, că cererea de intrare în insolvență depusă de către STB va permite „decăpușarea” companiei și a dat asigurări că municipalitatea va continua proiectele de investiții în infrastructura companiei.

„STB a făcut ceea ce era corect, a cerut astăzi insolvența în instanță. Sunt câteva cifre izbitoare, care vorbesc de la sine, de ce acest pas, care va duce la salvarea companiei, este necesar”, a scris Ciprian Ciucu.

„Nu vom acumula datorii mai mari”

Astfel, transportul în comun de suprafață costă 34% din bugetul Primăriei Capitalei, iar dacă se adaugă și datoriile și penalitățile se ajunge la întrebul buget al PMB.

„Pentru a fi livrat populației, prima condiția a oricărui serviciu public, este să fie suportabil din punct de vedere bugetar. Iar transportul public devenea din ce în ce mai greu suportabil bugetar.Este decizia corectă pentru că așa nu vom acumula penalități, implicit datorii și mai mari”, susține edilul.