Planul administrației Trump ca Marina Statelor Unite să construiască cele mai mari cuirasate de după cel de-al Doilea Război Mondial vine cu un cost uriaș de 275 de miliarde de dolari, iar șantierele navale americane s-ar putea să nu aibă capacitatea necesară pentru a le construi, potrivit unui nou raport al Biroului pentru Buget al Congresului (CBO), citat de CNN.

Cele 15 nave de luptă de suprafață cu propulsie nucleară vor costa în jur de 18 miliarde de dolari, plasându-se în aceeași categorie de preț cu portavioanele din „clasa Ford” ale Marinei SUA, care sunt, până în prezent, cele mai scumpe nave militare construite vreodată.

Administrația de la Washington a anunțat proiectul cuirasatelor în luna decembrie a anului trecut, președintele SUA declarând că acestea vor fi echipate cu „tunuri și rachete la cel mai înalt nivel”, arme hipersonice, tunuri electromagnetice, rachete de croazieră și „cele mai sofisticate lasere din lume”.

Ulterior, Marina SUA a precizat că aceste cuirasate vor transporta rachete de croazieră cu focoase nucleare, ceea ce le va transforma în cele mai puternice nave din arsenalul american, după submarinele dotate cu rachete balistice.

Cuirasatele vor costa aproape dublu față de submarinele purtătoare de rachete balistice