Operațiunea de scufundare a celor patru barje în Dunăre, menită să crească debitul apei spre Centrala Nucleară de la Cernavodă, a fost amânată pentru joi dimineață, a anunțat secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Ionel Scrioșteanu, transmite MEDIAFAX.

„În urma analizei pe care am realizat-o în această ședință operativă, s-a luat decizia ca operațiunea de scufundare a celor patru barje să continue începând de mâine dimineață, în condiții de siguranță, în așa fel încât să nu ne prindă seara cu această activitate”, a declarat miercuri Ionel Scrioșteanu.

- articolul continuă mai jos -

Secretarul de stat a precizat că activitatea va începe joi la ora 8:00, însă ora exactă la care vor fi scufundate barjele va fi stabilită în urma unei noi ședințe operative.

„Noi începem activitatea la ora 8:00 dimineață, dar, în funcție de prima ședință operativă de mâine dimineață, vom stabili procedura și ora la care va demara această activitate de scufundare a celor patru barje”, a afirmat Scrioșteanu.