Testarea independentă a sistemului e-Terra, realizată de STS, DNSC și Cyberint, a mai parcurs o rundă de evaluare. Un număr limitat de aspecte tehnice urmează să fie corectate înainte ca aplicația să fie expusă public. Echipa ANCPI lucrează în prezent la remedierea acestora, urmând ca fiecare corecție să fie validată printr-o nouă rundă de testare înainte de a trece mai departe, a anunțat Guvernul, miercuri, într-un comunicat de presă.

- articolul continuă mai jos -

Această verificare are loc într-un mediu de testare controlat — exact pentru a evita ca astfel de aspecte să fie descoperite abia după ce aplicația devine publică, precizează sursa citată.

Pregătirea reluării activității

În paralel, ANCPI și Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației au avut întâlniri directe cu notarii publici și cu specialiștii în cadastru afectați de întrerupere, pentru a stabili împreună modul optim de reluare a operațiunilor. Aceste discuții vor continua, în perioada următoare, cu toți cei afectați, pentru ca procedura de reluare a activității să răspundă nevoilor tuturor sectoarelor afectate.