Conducerea Curții de Apel București a transmis către G4Media un răspuns pe deplin edificator la întrebarea privind motivele pentru care președinta acestei acestei instanțe, Liana Arsenie, nu a mai prelungit delegarea judecătoarei care avea în lucru dosarul de corupție al primarului Sectorului 3, Robert Negoiță. Un dosar în care prejudiciul depășește 100 de milioane de euro și care acum riscă să fie clasat din cauza prescripției.

- articolul continuă mai jos -

Era așadar de așteptat ca instanța bucureșteană să arate în mod detaliat care au fost motivele pentru care această măsura managerială a fost luată, dacă în prealabil i s-au evaluat consecințele și dacă s-au luat măsuri pentru ca dosarul să fie judecat cu celeritate, în așa fel încât cei vinovați să fie pedepsiți, iar prejudiciul să fie recuperat.

Iată răspunsul integral a Curții de Apel București, răspuns care în mod cert e de natură să întărească încrederea cetățenilor în sistemul de Justiție și să sporească prestigiul magistraților în ochii opiniei publice:

„Ca urmare a cererii dumneavoastră transmise prin poşta electronică Biroului de Informare şi Relații Publice al Curții de Apel Bucureşti şi înregistrate sub numărul 286/BIRP/30.07.2026, vă aducem la cunoştinţă următoarele: