Directorul centralei nucleare de la Cernavodă, Romeo Urjan, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, că dacă reușește operațiunea cu barjele scufundate în Dunăre, se asigură încă 2-3 zile de funcționare a reactorului 2, în caz contrar fiind nevoiți peste, în 5-7 zile, să oprească și Unitatea 2.
Romeo Urjan a explicat că operațiunile de până acum au avut un efect net de creștere a debitului Dunării la Cernavodă de 4 cm, ceea ce înseamnă o funcționare în plus de 2 zile.
- articolul continuă mai jos -
Însă în continuare prognozele sunt de scădere a debitului în continuare în următoarele două săptămâni.
Urmează operațiunea de scufundare a barjelor. „Dacă nu reușește operațiunea cu scufundarea barjelor, în 5-7 zile vom fi nevoiți să oprim”, a declarat directorul centralei nucleare de la Cernavodă.














