Ministerul Mediului, alături de Administrația Națională „Apele Române”, a anunță, pe Facebook, investiții pentru comunitățile protejate. Între acestea se află și barajul Pârcovaci, gata în proporție de 95%, transmite MEDIAFAX.

„Administrația Bazinală de Apă Prut-Bârlad se apropie de finalizarea lucrărilor de punere în siguranță a acumulării Pârcovaci, de pe râul Bahlui, județul Iași. Investiția este realizată în proporție de 95%, are o valoare totală actualizată de 36,38 milioane lei, iar lucrările urmează să fie finalizate în cursul acestei luni”, anunță autoritățile de mediu.

- articolul continuă mai jos -

Potrivit ministerului, proiectul cuprinde lucrări ample de reabilitare și modernizare a barajului, turnului de manevră, golirii de fund și prizei de apă, descărcătorului de ape mari, stațiilor de pompare și cantonului de exploatare.

Au fost modernizate inclusiv echipamentele hidromecanice și instalațiile electrice, pentru îmbunătățirea condițiilor de exploatare în siguranță a barajului.