Ariana Grande / Foto: BACKGRID / Backgrid UK / Profimedia
Celebra artistă pop s-a adresat fanilor ei în timpul concertului de ieri din turneul „Eternal Sunshine”, în Chicago. Cântăreaţa a citit un scurt discurs scris despre motivele pentru care aceasta ia o pauză din lumina reflectoarelor, scrie revista People.
„Anunţul pe care l-am făcut ieri nu a fost ceva impulsiv sau care a venit ca o reacție, este ceva ce am decis să plănuiesc, în linişte, acum mult timp”, a transmis Grande fanilor săi.
„Indiferent ce zgomote există, nimic nu va reuşi să îmi deformeze realitatea sau să fie mai real, sau mai puţin real decât toată iubirea pe care o împărtăşim”, a adăugat cântăreaţa.
La finalul concertului, arista a susţinut că turneul „Eternal Sunshine” a fost una dintre cele mai „vindecătoare, frumoase, corecte şi speciale” experienţe din toată viaţa sa.











