Ministrul ucrainean al Afacerilor Externe a acuzat marți Rusia de crimă de război, după difuzarea unui videoclip în care se vede o dronă urmărind și rănind un comerciant într-o piață din Herson, în sudul Ucrainei, transmite agenția Reuters.
Imaginile, publicate de poliția ucraineană, arată drona urmărind victima în jurul camionetei sale, care îi servea drept tarabă, și explodând în momentul în care bărbatul se aruncă în spatele vehiculului pentru a se adăposti.
- articolul continuă mai jos -
Într-un comunicat, poliția a declarat că bărbatul, în vârstă de aproximativ 50 de ani, a supraviețuit, aflându-se în stare de șoc și rănit de șrapnel.
Reuters a putut verifica locul incidentului, care a avut loc marți dimineața devreme, potrivit autorităților de la Kiev.








