Un bărbat de 37 de ani a fost arestat sub suspiciunea că a provocat unul dintre incendiile de vegetaţie devastatoare din zona Spokane, în statul Washington din nord-vestul SUA, au anunţat luni autorităţile – relatează agenția de știri dpa, citată de Agerpres.

Biroul Şerifului Comitatului Spokane a precizat că suspectul a fost arestat în legătură cu incendiul Old Trails, cel mai mare dintre cele trei incendii de vegetaţie din regiune.

- articolul continuă mai jos -

Peste 700 de locuinţe şi alte clădiri au fost distruse, iar peste 65.000 de persoane din zona Spokane au primit ordin să îşi părăsească locuinţele – mai mult de o treime din populaţia locală. Până în prezent, nu au fost raportate persoane rănite sau decese.

Potrivit comisarului pentru terenuri publice al statului Washington, Dave Upthegrove, 17 incendii majore afectează o suprafaţă de peste 100.000 de hectare în statul Washington, aflat la graniţa cu Canada.