Americanii îi preferă pe democrați în detrimentul republicanilor pentru gestionarea economiei, o premieră în aproape un deceniu, arată un sondaj Reuters/Ipsos citat de Agerpres.

Sondajul realizat de miercurea trecută până luni sugerează că modul în care Trump a gestionat economia, inclusiv creșterea prețurilor la energie ca urmare a războiului din Iran, ar putea afecta șansele partidului său la alegerile pentru Congres din noiembrie. SUA vor organiza atunci așa-zisele alegeri la jumătatea mandatului („midterms”), care vor determina cine va controla legislativul de la Washington în următorii doi ani.

Alegerile sunt considerate cruciale pentru restul mandatului lui Trump întrucât o victorie largă a democraților ar putea reduce semnificativ pârghiile prin care președintele republican își va putea implementa agenda.

În prezent, republicanii controlează ambele camere ale Congresului, Camera Reprezentanților și Senatul.

Noul sondaj arată de asemenea că rata de aprobare a lui Trump a scăzut la 35% de la 37%, cât avea acesta într-un sondaj Reuters/Ipsos realizat luna trecută.