Marius Ungureanu este directorul Departamentului de Sănătate Publică al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Într-un exercițiu din care a exclus orice partizanat politic, el enumeră lucruri pe care le vede necesare, indiferent de cine va fi ministru în noua guvernare.
300 din cele 370 de spitale din România sunt la autoritățile locale și noi așteptăm totul de la ministru. Ce facem cu sănătatea?
Noi când spunem Sănătate, ne gândim la boală, iar acesta e, cumva, o oglindire a cât de puțin sperăm, susține Marius Ungureanu, în opinia sa pentru HotNews.
Dacă doriți să sprijiniți presa independentă, puteți deveni membru al HotNews Premium.
În România, când spunem “sănătate”, ne gândim automat la spitale. Și când spunem “spitale”, toată lumea se gândește la boală.






