Un seism cu magnitudinea de 5,0 s-a produs în primele ore ale dimineții de luni în largul coastelor Egiptului, în apropierea orașului-port Suez, potrivit Serviciului Geologic al Statelor Unite (USGS). Mișcarea tectonică a avut loc la ora locală 03:00 (00:00 GMT), la aproximativ 36 de kilometri nord-est de Suez, relatează Deutsche Welle preluat de MEDIAFAX.

- articolul continuă mai jos -

Există însă diferențe între evaluările instituțiilor de monitorizare seismică. În timp ce USGS a estimat magnitudinea la 5,0, Centrul German de Cercetare pentru Geoștiințe (GFZ) a anunțat că seismul a avut o magnitudine de 5,4 și s-a produs la o adâncime de aproximativ 10 kilometri.

La scurt timp după producerea cutremurului, Semiluna Roșie Egipteană a anunțat că a pus în aplicare planul de răspuns pentru situații de urgență în toate guvernoratele unde mișcarea seismică a fost resimțită.

Până la momentul publicării informațiilor, autoritățile nu raportaseră victime, răniți sau pagube materiale importante. În paralel, echipele de intervenție și organizațiile umanitare au recomandat populației să evite accesul în clădirile care prezintă fisuri sau alte semne de afectare structurală, până la finalizarea verificărilor.