Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat că anulează un nou atac asupra Iranului, după ce Teheranul și mai multe țări neprecizate din Orientul Mijlociu au cerut Statelor Unite să amâne loviturile, întrucât au fost conveniți „parametrii unui acord”, transmite Euronews.

„Acesta ar include DESCHIDEREA IMEDIATĂ, COMPLETĂ ȘI TOTALĂ A STRÂMTORII ORMUZ și încetarea amenințării nucleare a Iranului”, a scris Trump într-o postare pe Truth Social.

- articolul continuă mai jos -

El a adăugat că a suspendat atacurile sub rezerva încheierii „rapide” a unui acord, dar a avertizat că forțele americane rămân „pregătite de luptă și gata de acțiune”.

„Am fost de acord, pentru beneficiul viitor al LUMII și, de asemenea, pentru supraviețuirea unui Iran prosper și de succes, să anulez atacul, cu condiția să putem încheia Rapid un ACORD”, a spus el, adăugând: „Statul Israel mi se alătură în acest angajament.”