Două elicoptere s-au ciocnit duminică în timp ce interveneau la un incendiu violent în Grecia, a anunţat serviciul de pompieri, transmit agențiile de știri internaționale preluate de Agerpres.
Are loc „o operaţiune de salvare” pentru localizarea echipajelor, au precizat autorităţile.
Accidentul a avut loc deasupra satului de coastă Psathas, situat în golful Corint, într-o zonă cuprinsă de flăcări de vineri seară, unde pompierii intervin în condiţii extrem de dificile.
- articolul continuă mai jos -
Operaţiunile de sâmbătă au fost puternic îngreunate de vântul intens, care a împiedicat zeci de aeronave specializate în stingerea incendiilor să decoleze timp de câteva ore. Rafalele au fost uneori atât de puternice încât pompierii nici nu puteau deschide portierele vehiculelor, a explicat un oficial.










