Un alpinist care a plecat singur să amenajeze un nou traseu de cățărare în zona Poiana Țapului a fost găsit grav rănit după ce a căzut de pe peretele stâncos, transmite Mediafax. Salvamont Prahova a intervenit de urgență, după ce un prieten a alertat autoritățile când bărbatul nu s-a mai întors.
Un alpinist care plecase, sâmbătă, singur să deschidă un nou traseu de cățărare în zona Poiana Țapului nu a mai revenit la finalul zilei, iar un prieten a sunat la 112, îngrijorat de lipsa oricărui semn din partea acestuia.
- articolul continuă mai jos -
Salvamont Prahova a mobilizat o echipă de căutare și intervenție.
Salvatorii au identificat mai întâi autoturismul alpinistului în Poiana Țapului, apoi au urmat traseul pe care acesta intenționa să îl parcurgă.











