Biroul Federal de Investigaţii (FBI) şi Agenţia pentru Protecţia Mediului (EPA) din SUA au avertizat joi că „actori cibernetici rău intenţionaţi” vizează tehnologiile operaţionale conectate la internet utilizate de serviciile de apă şi ape uzate din SUA, după ce o serie de atacuri cibernetice a perturbat funcţionarea unor instalaţii în cel puţin şapte state, relatează agenția de știri Anadolu, citată de Agerpres.
- articolul continuă mai jos -
Într-un anunţ comun de interes public, agenţiile au transmis că atacatorii au vizat controllere logic programabile (PLC) ale Rockwell Automation/Allen-Bradley, modificând de la distanţă adrese IP şi parole, ceea ce a dus la pierderea funcţiilor de monitorizare şi control.
Efectele operaţionale semnalate includ pierderi de presiune şi inundaţii, potrivit declaraţiei.
FBI şi EPA au cerut operatorilor să deconecteze PLC-urile de la expunerea directă la internet, să întărească măsurile de autentificare, „să controleze strict” accesul la reţea şi să menţină posibilitatea operării manuale a sistemelor în cazul unor incidente cibernetice.










