Ministra Mediului, Diana Buzoianu. Inquam Photos / Alexandru Nechez
Ministra Mediului, Diana Buzoianu, susține că a cerut de o lună de zile o audiență la Procurorul General, Cristina Chiriac, însă aceasta i-a transmis să se întâlnească cu alți procurori.
Buzoianu spune însă vrea să discute cu Chiriac pentru că „fenomenul infracțional de mediu” trebuie tratat „de decidenții la cel mai înalt nivel din toate instituțiile”.
„De o lună de zile am cerut această audiență. Din păcate, până în momentul de față, nu am primit un răspuns decât că s-ar dori să ne întâlnim cu alți procurori, doar că, evident, eu îmi doresc să trasăm niște direcții de politică publică care să ducă la scăderea acestui fenomen. Acum, mă rog, este foarte bine să existe întâlniri tehnice și la nivel mai jos, dar este, din punctul meu de vedere, esențial ca fenomenul infracțional de mediu să fie tratat cu responsabilitate de decidenții la cel mai înalt nivel din toate instituțiile”, a declarat ministra a Mediului, la B1 TV.
Arderile ilegale, pe agendă








