Franco Baresi. Credit line: Marco Canoniero / Alamy / Profimedia

Renumitul fundaş Franco Baresi al AC Milan, unul dintre cei mai mari jucători ai epocii de aur a fotbalului italian din anii ’80 și ’90, a murit la vârsta de 66 de ani, a anunțat vineri fostul său club, relatează Reuters.

„Întreaga istorie a clubului AC Milan este în doliu în urma decesului lui Franco Baresi. Exemplul său și integritatea sa vor rămâne pentru totdeauna gravate în ADN-ul clubului, la fel ca și tricoul său iconic cu numărul 6”, a scris clubul, într-un comunicat publicat pe rețelele de socializare.

Anul trecut, fostul club al lui Baresi, unde acesta ocupa funcția de vicepreședinte onorific, a anunțat că legendarul jucător a suferit o intervenție chirurgicală pentru extirparea unui nodul pulmonar și că i s-a prescris un tratament de recuperare de către un specialist în oncologie.

În februarie, Baresi a fost unul dintre purtătorii torței olimpice la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de iarnă de la Milano-Cortina, apărând alături de fostul fundaș al echipei Inter Milano și al naționalei Italiei, Giuseppe Bergomi, rivalul său de lungă durată pe teren.