Migranți trecând frontiera Spaniei la Ceuta, dinspre Maroc, joi, 30 iulie 2026. Credit: Antonio Sempere / AP / Profimedia

Liderul orașului autonom spaniol Ceuta, situat în nordul Africii, a declarat joi că sutele de migranți care au pătruns în ultima săptămână pe acest teritoriu, dinspre Maroc, copleșesc resursele locale și a cerut guvernului de la Madrid să intervină.

BBC a remarcat că informațiile despre frecvența trecerilor din aceste zile sunt contradictorii. Presa spaniolă a estimat numărul persoanelor care au intrat doar joi în Ceuta între 2.000 și 3.000, notează Reuters, însă bilanțul nu a fost confirmat de Garda Civilă a Spaniei.

Spain's North African enclave of Ceuta is experiencing a humanitarian and security emergency after 1,500 migrants reached the city by swimming across from Morocco over the past week, the territory's leader said https://t.co/uFUKomCwrd pic.twitter.com/w2854xnNma— Reuters (@Reuters) July 30, 2026

Conform postului public spaniol, în cursul zilei de joi au intrat în Ceuta „sute” de persoane. În ultimele două săptămâni au trecut frontiera peste 1.500 de oameni, majoritatea tineri migranți marocani, a mai relatat RTVE.