Demnitarii vor fi scutiți de la declararea banilor cash pe care îi dețin, potrivit unui amendament la legea integrității depus joi în Comisia Juridică din Senat de senatoarea ”suveranistă” Cosmina Cerva și votat de PSD și AUR. Un alt amendament, depus de PSD și votat de AUR și de doi senatori PNL, e îndreptat împotriva președintelui USR Dominic Fritz. Legea intră în dezbatere și posibil vot final în plenul Senatului joi seară.

- articolul continuă mai jos -

Legea integrității e jalon în PNRR. Dacă România nu adoptă legea într-o formă acceptată de Comisia Europeană, trebuie să returneze circa 770 de milioane de euro deja cheltuiți.

Amendamentul care privește banii în numerar deținuți de demnitari le dă posibilitatea acestora să păstreze orice sumă în bani lichizi fără să fie obligați să o declare în declarațiile de avere obligatorii.

În ceea ce privește ”amendamentul Fritz”, acesta l-ar face pr primarul Timișoarei să-și piardă mandatul de primar din cauza faptului că Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat că a fost în conflict de interese administrativ. ”Doar în țările bananiere e folosită legea împotriva unui adversar politic”, a spus șeful USR, care a adăugat că un astfel de amendament care funcționează retroactiv este neconstituțional.