Sigla postului de televiziune Pro TV Inquam Photos / Octav Ganea
Verificările Consiliului Concurenței asupra contractelor încheiate de PRO TV au arătat diferențe mari în discounturile acordate operatorilor de cablu. Postul de televiziune anunță că va contesta decizia în instanță.
Postul de televiziune a fost sancționat cu o amendă de 20,7 milioane lei (4,1 milioane euro) pentru nerespectarea unor angajamente pe trei ani asumate în 2021, care aveau scopul de a elimina îngrijorările privind un posibil abuz de poziție dominantă, se arată într-un comunicat al instituției.
Măsurile vizau adoptarea unei noi oferte comerciale și reducerea ecartului dintre discountul acordat marilor operatori și ceilalți distribuitori.
„În cadrul procedurii de monitorizare a angajamentelor, Consiliul Concurenței a analizat contractele pe care PRO TV le-a încheiat cu retransmițătorii și a constatat că diferența dintre discountul acordat Operatorilor din Ultima Treaptă și cel acordat celorlalți Operatori, a crescut, față de ecartul prevăzut în oferta anterioară, cu valori cuprinse între 2,25% și 22,60%, în funcție de anul și de treapta de raportare”, mai arată sursa citată.







