Schimbul de focuri dintre Statele Unite și Iran a fost reluat marți, după câteva zile de relativă acalmie, punând sub semnul întrebării perspectivele unei reluări a negocierilor dintre cele două părți, relatează BBC.
Potrivit Comandamentului Central al SUA (CENTCOM), Iranul a lansat marți, la ora 17:45 EDT (21:45 GMT), mai multe rachete balistice într-o „încercare de atac surpriză” asupra forțelor americane din Orientul Mijlociu. Armata americană susține că toate proiectilele au fost interceptate cu succes.
- articolul continuă mai jos -
Autoritățile iraniene au afirmat că ținta atacului a fost o bază militară americană din Iordania.
La scurt timp după atacul cu rachete, armata americană a anunțat că, împreună cu forțele saudite, a desfășurat lovituri asupra unor baze logistice și depozite de armament din estul Irakului, vizând grupări pe care le descrie drept „teroriști aliniați cu Iranul”.








