Peste 30 de cetăţeni din municipiul Sfântu Gheorghe au trimis conducerii Prefecturii Covasna o petiţie prin care solicită autorităţilor să ia măsuri în cazul urşilor care îşi fac în mod repetat apariţia în zona Arenei Sepsi, a declarat marţi, prefectul Raduly Istvan, citat de Agerpres.

Acesta a menţionat, în cadrul unei conferinţe de presă, că legislaţia prevede mai multe etape de intervenţie în cazul urşilor care intră în localităţi, de la îndepărtarea din zonă până la relocare, iar dacă aceştia devin agresivi sau reprezintă un pericol pentru oameni poate fi decisă extragerea prin împuşcare.

Prefectul a menţionat că va transmite petiţia Primăriei Sfântu Gheorghe, dar decizia aparţine comisiei locale.

„Astăzi am primit o petiţie care a fost semnată de 31 de cetăţeni (…), legată de prezenţa urşilor în zona Arena Sepsi şi hotelului Kovacs, respectiv în acea parte a oraşului (…) De fapt, localnicii din zonă sau persoanele implicate nu vor altceva decât să fie respectate prevederile Ordonanţei 81/ 2021, iar comisia să îşi facă treaba. Acolo spune foarte clar că prima dată ursul trebuie alungat, apoi dacă nu este agresiv, trebuie tranchilizat şi mutat. Dacă devine agresiv sau creează probleme, poate să fie extras prin împuşcare. Şi oamenii, în cele trei pagini, asta încearcă să dovedească (…), că a fost alungat de N ori, a fost şi transmutat în altă parte, dar tot revine şi atunci oamenii aşteaptă să fie rezolvat problema (…) Dar, decizia aparţine membrilor comisiei”, a declarat prefectul Raduly Istvan.