Dunărea a avut marți un debit de 1650 mc/s și va ajunge la începutul lui august în jurul valorii de 1600 mc/s, conform prognozei INHGA, fiind de trei ori mai puțin decât media multianuală a lunii iulie (4750 mc/s).
Debitul Dunării este similar cu situația din 2005 când Dunărea atingea debitul de 1650 mc/s. În data de 4 august, debitele Dunării vor ajunge la intrarea în țară în jurul valorii de 1500 mc/s, conform prognozei INHGA. Cel mai mic debit înregistrat de Dunăre a fost în anul 1985 când aceasta avea la intrarea în țară 1400 mc/s, transmit hidrologii.
- articolul continuă mai jos -
Reactorul I de la CNE Cernavodă a fost oprit, ca o măsură suplimentară de a menține în funcțiune Reactorul II, transmite INGHA.
În prezent, din acest motiv, pe sectorul Călărași-Cernavodă, se mențin restricțiile la folosințe (irigații), respectiv treapta III de restricții, ceea ce înseamnă furnizarea apei cu debite reduse pentru irigații sau furnizarea apei într-un anumit interval orar.









