Un atac cibernetic a afectat sistemele informatice ale Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” Arad, a anunţat instituţia, care a sesizat autorităţile şi lucrează la reluarea serviciilor afectate, transmite Agerpres.
Instituţia a sesizat Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC), Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal şi DIICOT, potrivit unui comunicat de presă transmis marţi.
- articolul continuă mai jos -
„Universitatea de Vest ‘Vasile Goldiş’ din Arad informează comunitatea academică, partenerii instituţionali şi opinia publică că recent a fost identificat un atac cibernetic care a afectat infrastructura informatică a universităţii şi funcţionarea serviciilor digitale utilizate în activitatea academică şi administrativă. Acest incident se înscrie în contextul creşterii numărului de atacuri cibernetice îndreptate împotriva instituţiilor publice şi private, inclusiv a instituţiilor de învăţâmânt superior, atât în România, cât şi la nivel internaţional. Imediat după identificarea incidentului, au fost anunţate autorităţile competente în domeniu – DNSC, ANSPDCP, DIICOT – şi s-au demarat toate măsurile necesare pentru limitarea efectelor acestuia”, se arată în comunicat.












