Titularizare, Foto: Agerpres

Peste jumătate dintre candidaţii la Titularizare au reuşit să obţină note peste 7, respectiv 51,04%, rată care marchează o creştere de aproape 8% faţă de anul trecut – 43,52%, scrie Agerpres.

Potrivit sintezei rezultatelor iniţiale înregistrate la proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar, transmisă marţi de Ministerul Educaţiei, situaţia rezultatelor iniţiale se prezintă astfel:

* participare la proba scrisă: 33.881 de candidaţi (84,71%) din totalul celor 39.996 de candidaţi cu drept de participare;

* 2.187 de candidaţi dintre cei prezenţi s-au retras în condiţiile prevăzute de metodologie (2.101 candidaţi din motive personale, respectiv 86 de candidaţi din motive medicale), iar 52 de candidaţi au fost eliminaţi din examen (dintre care 20 pentru fraudă/tentative de fraudă);