Proiectul Legii salarizării bugetarilor și legislația de mediu – ambele jaloane în valoare totală de peste 1,6 miliarde de euro – întâmpină o rezistență puternică atât din partea PSD, cât și a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Curtea, prin scrisorile semnate de președinta Lia Savonea și adresate conducerii Parlamentului, și partidul condus de Sorin Grindeanu au atacat luni proiectul folosind argumente identice: presupusa nelegalitate a mandatului și depășirea termenului constituțional de interimat de către ministrul Muncii, Dragoș Pîslaru. De asemenea, cele două entități mai folosesc un argument comun: guvernul Bolojan nu ar avea dreptul să inițieze proiecte pentru că e demis.
- articolul continuă mai jos -
ÎCCJ denunță un presupus viciu de constituționalitate
Conform adreselor oficiale trimise de ICCJ către președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, și președintele Senatului, Mircea Abrudean, proiectul de lege este afectat de un viciu de neconstituționalitate încă de la momentul conceperii sale (ab initio). Instanța supremă arată că întreaga procedură de elaborare, fundamentare și negociere a proiectului a fost coordonată de un ministru al cărui mandat a încetat. Legea salarizării bugetarilor e jalon din PNRR și neadoptarea lui ar duce la pierderea a circa 770 de milioane de euro de la UE.









