Medicii italieni au transplantat în premieră mondială partea centrală a retinei, macula, redând astfel vederea unei paciente care era nevăzătoare de cinci ani, a anunţat un spital din Torino (nord), potrivit Agerpres, care citează AFP.
Femeia de 67 de ani, pe nume Elena, ”și-a pierdut complet vederea în urma unui grav accident rutier, care i-a cauzat o leziune ireversibilă nervului optic de la ochiul stâng, ceea ce a făcut-o să-şi piardă vederea din cauza imposibilităţii transmiterii luminii de la ochi la creier, deşi structurile oculare rămăseseră intacte”, a precizat spitalul Molinette într-un comunicat transmis luni AFP.
În schimb ochiul drept, deja afectat de maculopatie, ”a suferit traumatisme grave, care i-au compromis iremediabil retina şi transparenţa corneei”, se mai spune în comunicat.
”Distrugerea totală a părţii care conţine celule suşă nu a permis o grefă clasică de cornee”, condamnând femeia la cecitate, a mai spus spitalul.
Însă acest obstacol, ”considerat până în prezent insurmontabil”, potrivit spitalului din Torino, a fost depăşit de profesorul Michele Reibaldi şi de echipa sa medicală.










