Rusia nu a trimis niciodată şi nu trimite vehicule aeriene fără pilot de luptă împotriva unor obiective aflate pe teritoriul României, iar toate speculaţiile pe această temă sunt „complet” lipsite de orice temei, a transmis luni Ambasada rusă la Bucureşti, după ce ambasadorul Vladimir Lipaev a fost chemat la MAE pe tema dronelor care au intrat ilegal, în ultimele zile, în spaţiul aerian naţional, transmite Agerpres.

- articolul continuă mai jos -

Potrivit Biroului de presă al misiunii diplomatice, ”expulzarea neargumentată în niciun fel a angajatului Ambasadei Federaţiei Ruse nu va rămâne fără răspuns”.

”La 27 iulie, ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Federaţiei Ruse în România, Vladimir Lipaev, a fost invitat la MAE al României, unde i-a fost prezentat un protest în legătură cu pretinsa încălcare a spaţiului aerian naţional de către ‘vehicule aeriene fără pilot ruseşti’ şi i s-a comunicat decizia privind expulzarea unui angajat al Ambasadei. Diplomatul a respins categoric acuzaţiile nefondate la adresa Rusiei, subliniind că este vorba despre o nouă înscenare propagandistică menită să împiedice continuarea loviturilor asupra infrastructurii portuare a Ucrainei de la Marea Neagră şi de pe Dunăre, utilizată de NATO pentru livrarea de încărcături militare şi armament”, arată sursa citată.