Noua lege a salarizării trebuie să prioritizeze Apărarea, Ordinea Publică şi Securitatea Naţională, a transmis luni Federaţia Sindicatelor Naţionale ale Poliţiştilor şi Personalului Contractual din România (FSNPPC), transmite Agerpres.
„Apărarea, Ordinea Publică şi Securitatea Naţională a României şi a românilor, generate şi de predictibilitatea în salarizarea poliţiştilor, militarilor, funcţionarilor publici şi personalului contractual, nu pot fi negociate şi nici nu pot fi folosite doar declarativ, în funcţie de unele interese politico-economice de moment! În consecinţă, avem dreptul la un tratament fiscal-bugetar adecvat realităţilor (…) şi contextului militar/geopolitic actual, în interesul statului român şi al cetăţenilor, care trebuie să fie beneficiarii unor servicii de apărare şi de ordine publică prestate la standarde de siguranţă şi eficienţă”, se arată într-un comunicat transmis Agerpres.
- articolul continuă mai jos -
Sindicaliştii precizează că aşa cum, în timpul pandemiei, a fost firesc ca Guvernul să pună în prim-planul salarizării familia ocupaţională Sănătate, tot aşa, şi acum, în faţa unui pericol reprezentat de războiul de la graniţă, de conflictul militar din Orientul Mijlociu şi de situaţia geopolitică internaţională, decidenţii politici trebuie să prioritizeze drepturile salariale şi predictibilitatea carierei în Sistemul de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională, nu doar dotarea cu echipamente militare şi tehnologie de profil.






