Ambasadorul Federației Ruse la București, Vladimir Lipaev, a ajuns marți, în jurul orei 15.00, la sediul MAE, unde a fost convocat în contextul celor trei incursiuni ale dronelor rusești pe teritoriul României în ultimele trei zile.

Precedenta convocare a ambasadorului rus a avut loc după ce o altă dronă rusească a distrus un apartament din municipiul Galați. În urma acelui incident, consulul rus de la Constanța a fost declarat persona non-grata, iar consulatul a fost desființat.

Declarația ministrului afacerilor externe, Oana Țoiu, după ce a treia dronă a fost doborâtă în decurs de trei zile în spațiul aerian al României:

- articolul continuă mai jos -

„Este inadmisibil și intolerabil ca Federația Rusă să continue să încalce spațiul aerian al României, care este, în același timp, spațiu aerian NATO și spațiu aerian al Uniunii Europene. Astfel de acțiuni sunt inacceptabile, iar noi le tratăm cu maximă seriozitate, împreună cu aliații noștri. În urma acestor încălcări repetate, ambasadorul Federației Ruse a fost convocat la Ministerul Afacerilor Externe al României”, a declarat ministra Afacerilor Externe, Oana Țoiu.