Două sisteme autonome care permit detectarea și monitorizarea dronelor marine vor funcționa începând de marți, 28 iulie, în Portul Constanța. Potrivit unui anunț al Administraţiei Porturilor Maritime Constanţa, este vorba de două sisteme autonome maritime Triton, echipamente specializate în detectarea și monitorizarea dronelor maritime, transmite MEDIAFAX.

- articolul continuă mai jos -

Acestea vor fi amplasate în zona digurilor de nord și de sud. Sistemele vor fi supravegheate și operate de specialiștii companiei americane Ocean Aero Inc., producătorul lor, și nu vor afecta siguranța navigației, respectând toate măsurile de securitate necesare în acest sens.

„Obiectivele principale ale prezenței celor două sisteme de ultimă generație Triton în portul Constanța sunt identificarea celor mai eficiente soluții pentru protejarea acvatoriului portuar și pentru creșterea capacității de răspuns la eventuale riscuri de securitate”, a transmis administrația.

Măsura are ca scop creșterea capacității de protecție a infrastructurii critice portuare și a nivelului de securitate în Portul Constanța, a gradului de siguranță în care își desfășoară activitatea companiile de pe platforma portuară.