Ședința comisiei pentru Sănătate a Camerei Deputaților, 27 iulie 2026. Inquam Photos / Octav Ganea

Deblocarea angajărilor pe posturile vacante din sănătate este prima decizie luată în sesiunea extraordinară. Un amendament depus în acest sens de către PSD a trecut de comisia de sănătate a Camerei Deputaților cu 16 voturi „pentru”, nici unul „împotrivă” și trei abțineri.

Amendamentul a fost depus de social-democrați la legea sănătății și vizează modificarea actului normativ prin care ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante în autoritățile și instituțiile publice era suspendată până la finalul acestui an.

Amendamentul adoptat de deputați:

„Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi fac excepţie de la prevederile alin. (1) al articolului XXII din Legea nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 699 din 25 iulie 2025, cu modificările şi completările ulterioare, unităţile şi instituţiile din subordinea Ministerului Sănătăţii, precum şi unităţile sanitare din subordinea ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie, posturile putând fi ocupate cu încadrarea în bugetul aprobat”.