Preşedintele ales al Columbiei, Abelardo de la Espriella, a anunţat duminica aceasta că administraţia sa, care îşi va prelua mandatul la 7 august, va închide cel puţin 14 ambasade, inclusiv pe cea din România, ca parte a unei reorganizări a reţelei diplomatice a ţării, informează luni agenția de știri EFE, citată de Agerpres.
„Într-o primă etapă voi închide ambasadele din Algeria, Azerbaidjan, Barbados, Cuba, Cehia, Etiopia, Ghana, Haiti, Ungaria, Malaezia, Nicaragua, România, Senegal, Africa de Sud”, a declarat De la Espriella într-un discurs pe reţelele sale de socializare în care a anunţat, de asemenea, suspendarea deschiderii misiunii în Palestina, precum şi închiderea a 15 consulate.
- articolul continuă mai jos -
La începutul acestui an, în mandatul preşedintelui în exerciţiu al ţării sud-americane, Gustavo Petro, Columbia abia ce îşi redeschisese ambasada în România, după 24 de ani de absenţă diplomatică directă dintre cele două state.
De la Espriella a dat asigurări că aceste măsuri „nu înseamnă ruperea relaţiilor diplomatice” cu ţările afectate, cu excepţia Cubei şi Nicaraguei, despre care a afirmat că în guvernul său „nu va exista nicio legătură cu tiraniile”.










