Sursa foto: Campus TV Buzău

Pompierii buzoieni au căutat ore întregi, în noaptea de duminică spre luni, pe un câmp între Buzău şi Maxenu, după ce un trecător a sunat la 112 să spună că a observat căzând un obiect luminos care a explodat, a anunțat ISU Buzău, citat de Agerpres.

Căutările au început în jurul orei 23:30. Pompierii de la ISU Buzău, alături de polițiști și jandarmi, au verificat terenul indicat de apelant pe o suprafaţă de teren de aproximativ nouă hectare.

Pentru că era întuneric, pompierii au folosit reflectoarele autospecialelor pentru a ilumina zona, potrivit Știri Buzău.

Deocamdată, în urma căutărilor, autoritățile au anunțat că nu a fost identificat vreun obiect care să corespundă sesizării.