Ursul ajuns în curtea Colegiului Pedagogic din Sibiu. Sursă foto: captură video via Turnul Sfatului
O ursoaică a fost prezentă luni dimineaţa pe unele dintre cele mai circulate străzi din municipiul Sibiu, iar autoritățile au emis şi un mesaj RO-Alert pentru avertizarea populaţiei, potrivit ISU Sibiu, citat de Turnul Sfatului.
Potrivit sursei citate, sibienii au primit la ora 04.55 dimineață un mesaj RO-Alert, în care erau atenționați că un urs este prezent pe Bulevardul Vasile Milea, să evite zona și să păstreze distanța de animal.
„A fost semnalată prezența unui urs în municipiul Sibiu, strada General Vasile Milea. Evitați zona, rămâneți în locuințe! Păstrați distanța față de animal și nu încercați să vă fotografiați cu acesta sau să îl hrăniți”, se arată în mesajul RO-Alert.
Prezența ursului a fost semnalată printr-un apel la 112, potrivit ISU Sibiu, iar la fața locului au fost trimise de urgenţă un echipaj de jandarmi şi un echipaj SMURD.







