Eurodeputatul liberal Daniel Buda afirmă că în această dimineață, alături de colegii săi din Delegația Partidului Național Liberal din Parlamentul European, a fost transmisă o scrisoare către președinta Comisiei Europene prin care se solicită un răspuns adecvat în urma incidentelor repetate cu drone produse pe teritoriul României.
„România nu este singură în fața agresiunii ruse. În doar trei zile consecutive, trei drone au fost neutralizate pe teritoriul României. Aceste incidente se adaugă altor episoade grave petrecute în ultimii ani în județele de la granița cu Ucraina.
România este frontiera estică a Uniunii Europene și a NATO. Securitatea cetățenilor români este, în egală măsură, securitatea cetățenilor europeni. De aceea, am solicităm Comisiei Europene să prezinte măsurile pe care le are în vedere pentru consolidarea protecției frontierelor externe și pentru sprijinirea României”, informează Daniel Buda.
Eurodeputatul mai spune că delegația liberală va solicita Parlamentului European adoptarea unei rezoluții ferme de condamnare a acțiunilor Rusiei și de sprijin pentru consolidarea securității frontierei estice a Uniunii Europene.
- articolul continuă mai jos -











